Aproximativ 10 mașini sunt avariate în acest moment după ce un zid, care ar fi monument istoric, s-a prăbușit peste ele.
Zidul care s-a prăbușit se află în Sectorul 3 și ar fi monument istoric.
La această oră, mai multe mașini de pompieri se află la fața locului.
„În strada Ticuș a căzut un gard de cărămidă pe o lungime de 15 metri, iar în urma acestui eveniment au fost avariate 9 autoturisme staționate într-o parcare privată. Zona a fost balizată și au fost informate autoritățile cu atribuții în domeniu, în speță Poliția Locala și ADP Sector 3. Nu au fost persoane rănite”, a declarat pentru Gândul Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București.
La această oră, la fața locului se află reprezentanți ai ADP Sector 3 și ai Primăriei Sector 3.
„La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 16:00, am fost sesizați cu privire la faptul că, în parcarea situată la intersectia Str. Ticuși – Aleea Ilioara, un zid dezafectat, cu lungimea de aproximativ 20 – 25 m și înălțimea de 3 m, s-a surpat și a avariat mai multe autovehicule parcate. În urma acestui eveniment, au rezultat exclusiv pagube materiale. Pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului de Accidente Ușoare”, au transmis, luni, cei de la Brigada Rutieră.